În pădure-i proaspăt și răcoare
Și uitate sunt apusuri roșii,
Iar în satul părăsit de Soare
Înfloriră strigătul cocoșii.
Cu apeluri semiadormite
Ce-ar dori ei de la miezul nopții?
Stelele clipesc doar neclintite
Compunând o cotitură sorții.
Patria! Cuvânt ajuns în șagă,
Prefăcut în ieftine dichisuri
Mi-a rămas în sufletul meu dragă
Și e eroina mea din visuri.
De pe deal se vede bine-n jur ea
Și-i citesc și liniști și alarme
Când în spate freamătă pădurea,
Iar în față satu-ncet adoarme.
Zarea nu desparte, ci unește
Luminițe tremură în noapte...
Ce-i că ard doar becuri pământește
Sau cereștii aștri ard departe?
Sunt lumini și forța de mărime
Nu se bagă-n calculări de minte
Când văzduhu-i numai prospețime
Că nu vreau să mai pronunț cuvinte.
Patria îmi este infinită!
Înțeleg acum atât de bine.
Doar mă doare inima-mplinită
Când se sting jos stelele senine...
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc!!!
bragagiu (autor)
miercuri, 24 august 2016
Pot sa zic doar ... minunat !
raluca
luni, 22 august 2016