Frunze de cuvinte nearse de geruri
se zbat în priviri lipind gând de gând,
îmi vorbeşti deodată cu tristeţi de ceruri
şi ochii stelelor mai reci ca nicicând.
De cum m-ar arde asfinţituri din care
vărsai atâta soare în toamne târzii,
ai oprit râsul, şi golul lui mă doare –
emoţie de seară, doar în cuvânt mai vii.
Clipele stau pe răsuflările noaste
ca pe valurile unui ocean ne'nceput –
cineva le cată-n adâncuri albastre,
dar oarbe plutesc spre ţărm neştiut.
vezi mai multe poezii de: Gavriil Stiharul
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Felicitari pentru aceasta poezie care nu este scrisa de un novice :)
Desi cred ca in loc de acel "de cum " din strofa a doua putea fi folosit altceva , in ansamblu poezia este atent construita , cu valoare poetica. Inca o data , felicitari!
Adina Speranta
marți, 27 octombrie 2015
Ma bucura sensibilitatea ta si faptul ca sunt inteles. Multumesc.
Gavriil Stiharul (autor)
luni, 26 octombrie 2015
Îti înteleg foarte bine gândurile de aici, ca şi cum ar face parte din sufletul meu.
David Nicoleta
luni, 26 octombrie 2015