Rănit la piept de crivăţul câinesc,
Ce-mi bandajează rănile cu luna,
Abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.
Şi rănile mereu mă vor durea,
Slăvind întâmpinarea ta târzie
Şi-abia acum îţi spun „iubita mea”,
Când nici nu-ţi ştiu adresa spre a-ţi scrie.
Deodată, apa lumii te-a-nghiţit,
Deodată, am rămas rănit de crivăţ,
Gesticulând spre minus infinit
Şi construind delicte împotrivă-ţi.
Atunci când totul se-ntâmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele şi luna,
Şi-abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.
Deodată, ce spun eu şi ce spui tu
Sunt două îngheţate limbi străine
Şi la hotarul dintre da şi nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tïne.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Superba poezie ! Multumesc ,Aurel.
Adina Speranta
joi, 11 iunie 2015