Sărăcia noastră ne omoară,
De atâta marș ne doare splina,
Cine iese ultimul din țară
E rugat să stingă și lumina.
Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?
Pluralismul – tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atâta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.
Sfântă-i opoziția pe lume
Și organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli și glume,
Nu se mai distinge adevărul?
Mai contează, uneori, și fapta,
Nu se poate construi cu tânga,
Nu există stânga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stânga.
Ne vor întreba copiii, mâine,
Morții vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colț mai bun de pâine,
Ne vom vinde țara noastră, Doamne.
Libertate și democrație,
Pașapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai știe
Și e vraiște la hotare.
Coridor european și-atâta,
Sub o licitație măruntă,
Provocarea, patima si bâta
Și în curți, și-n piețe se înfruntă.
Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Și în zdrențe circulă pe sate.
Fânul necosit se-nvârtoșează,
Putrezește sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morții își aud ei înșiși zisa.
Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră,
Grijulii cu soarta țării noastre
Voievozii-a moarte ne imploră.
N-avem nici o șansă de izbândă,
Vom rămâne bieți orfani pe-aicea,
Dacă, supărați pe cei la pândă,
Am trezit din moarte cicatricea.
C-un refren de muzică ușoară,
Într-un fel, ne recunoaștem vina,
Cine iese ultimul din țară
E rugat să stingă și lumina.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.