Dintr-un oraş deloc interesant,
Cu lume multă şi năravuri rele,
Primeşte-acest colind la post-restant
Din partea mea şi-a suferinţei mele.
Tot ce-ţi ofer nu este ca să-ţi cer
Nimic în schimb, că nu există cale,
De unde dalbe flori şi leru-i ler,
Când nu mă pot opune morţii tale?
Şi, vai, ce multe-aş fi avut să-ţi spun
Dacă ştiam ce gânduri te frământă
Şi-acest colind la mai nimic nu-i bun
Decât că aminteşte ziua sfântă.
Mereu aflat în jugul tuturor
(Şi-al tău bine-nţeles, precum se cade)
Probabil că-mi era sortit să mor,
Fără să-ţi spun colinde şi balade.
Acum, desigur, aş mobiliza
Spre casa ta rachete şi dihănii,
Şi-un rai de brazi, beteli şi mucava
Purtat de caii înhămaţi la sănii.
Dar, pentru reparaţii e târziu
Şi sărbătoarea trece, uite-o, nu e,
Şi nici adresa ta nu o mai ştiu,
Măcar să-ţi iau măsura de statuie.
Şi pentru mine-acum e important
Să mă eliberez de-această piază,
Să-ţi cânt colindul meu la post-restant
Pentru atâtea ierni câte urmează.
E un colind de fată ce-a uitat
De toţi ai ei, de tată şi de maică,
Şi care a plecat cu-acel bărbat
Care-i legase rana de cerboaică.
Mai rea, prin tot ce el i-a dăruit,
Cerboaică vindecată prin iubire,
A conspirat plecarea la un schit,
Cum nu putea, rănită, să conspire.
Acest colind atoateştiutor
Reîncarnează logica umană:
Ce vindecă, în viaţa tuturor,
Vindecătorul va primi ca rană.
Şi n-aş dori mai mult să mă aprind,
Când şi aşa vorbesc cu o himeră,
Dar stăruie în tristul meu colind
Şi harul de om bun, care mai speră.
Te rog să vii, te rog să nu mai vii,
Ce pot să-ţi spun, în câteva cuvinte,
Te voi iubi în fiecare zi,
Năprasnic aducându-mi-te-aminte.
Şi, dac-am fost amantă şi amant,
Şi acest rang al dragostei te doare,
Acum, colindul meu, la post-restant,
Te roagă pentru-o ultimă iertare.
(Liber să sufăr, 2003)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu