Din toate drepturile lumii,
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Și este singurul meu crez.
Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Și de a pune întrebări.
Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deși l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării,
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns.
Ea mi-e religie în viață,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu, simplu cetățean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb.
Cu pumnii strânși în fața morții,
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.