Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Că-ntârzie îngrozitor,
Întruna, primul ajutor,
Chemat la patul tuturor,
Mereu, e de ales: or-or!
Se rupe aţa pe mosor,
Tuşesc segmentele-n motor,
Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Şi amintirile ne dor,
Ne mor prietenii, ne mor.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu