Încă o toamnă
se cerne prin ploi de castani:
îngenunchiată într-un gând
geruiesc cuvintele
Ascultă, iubite!
Suspină cerul
prin fluierele frunzelor,
lupoaică albă, luna sângeră
“E o durere de cântec”
i-ascult tresărirea…
verdele nu-i mai respiră pe tâmple.
În sufletul aplecat spre aduceri aminte,
Te-am aflat
în tăcerea crinilor
din adâncul unde-mi arunc măştile
dincolo de gânduri
Când tăcerea se sparge în timpane
aud şoapte sub pleoapa pământului
şi stau la taifas (pe braţe de cruci) cu
atâtea nume purtate de uitări