Din mine zboară pașnici albatroși,
Cu aripi împletite-n cer a rugă,
Sub norii cochetând, aventuroși,
Se-ascund de-a șovăielii buturugă.
Atât de puri pe-albastrul infinit,
Li-e zborul frânt de faldurile sorții.
Pe crengi îndepărtate de zenit,
Culcușul lor sfidează umbra morții.
Au visul întinat de amintiri –
Prea cenușiu sau... mult prea întuneric,
Așteaptă lângă plajă, la „sosiri”,
Rebelul val, plonjând în el feeric.
În ciocul ațintit spre asfințit
Aduc în grabă câte o felie
Din luna gri, cu chipul obosit,
Să-i facă nopții-adâncă temelie.
Prin țipete pătrunse de amurg,
Se conturează-o nouă dimineață.
Tremurător, secundele se scurg
Din albatroșii mei sculptați în ceață...
vezi mai multe poezii de: Camelia Ardelean
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc mult Oana, Cristi, Elsa, de popas și vorbele frumoase! Vă îmbrățișez cu sufletul!
Camelia Ardelean (autor)
luni, 19 decembrie 2016
Strofele sunt reuşite şi pline de farmec pentru care te felicit
ellsa
duminică, 18 decembrie 2016
Ai versuri care-mi plac tare mult.
Mai trec.
Cristi.An
duminică, 18 decembrie 2016
Frumos poem!
oana
vineri, 16 decembrie 2016