Moartea – nu ca un hău
Aleksandr Soljenițîn,1918-2008
Moartea – nu ca un hău, ci ca un pisc foarte înalt,
O culme la care-am ajuns pe drumul meu.
Sus, pe cerul negru care-mi acoperă al morţii pat,
Străluceşte Soarele Alb al lui Dumnezeu.
Întorcându-mă, văd în razele lui albe
Rusia, Rusia mea dragă, cu coroana ei de flori, polară;
O văd cu ochii, cu ochii lumii celeilalte,
Sculptată-n stele de înţelepţii eleni de-odinioară.
Te văd limpede, fără supărare sau rancoare:
Păcatele tale. Şi gloria ta. Şi lupta ta zilnică sub soare.
N-o să te mai văd de-acum astfel: crucificată;
Şi n-o să mai invoc pentru tine Renaşterea vreodată…
** Aceasta este ultima poezie scrisă de Soljeniţân – decembrie, 2, 1953 – în Taraz, Kazahstan.
Medicii tocmai îl anunţaseră că mai are doar câteva săptămâni de trăit.
Din fericire, în urma tratamentului medical primit Taşkent- Uzbekistan s-a vindecat
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Aleksandr Soljeniţîn
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.