Amintire
Trecând de podul putrezit
Pe lângă falnica căpiță
Mă-ntorc unde-am copilărit
Prin colbul din uliță.
Doi brazi înalti, netemători
Mai străjuiesc încă la poartă
Chiar de-au trecut atâția ani vătămători
Ei încă mă așteaptă.
Prin gardul de nuiele vlăguit
Aievea văd în fața casei crini
De mult bunica a murit
Iar crinii-au devenit ciulini.
Stă jugul în țărână neatins
Căruța fără roți e pe chituci
Bunicul întristat s-a stins
Iar boii devenit-au cruci.
Ogorul e pustiu, nesemănat
Plângându-și jalnica nerodnicie
Strigă să vină la arat
Toți morții din vecie.
Fântânii apa i-a secat
Nemaiputând lupta cu soarta
Izvorul lacrimilor asemeni i-a secat
Mamei plângând pe tata.
Spre casa fericirii mele
Privesc cu ochii umeziți
Nu s-a ales decât durere
De buni și de părinți.
vezi mai multe poezii de: Florin Pindaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc și mă bucur că, dincolo de ochi, v-am ajuns și la inimă.
Florin Pindaru (autor)
luni, 25 aprilie 2016
un poem deosebit...
matilda
luni, 25 aprilie 2016
E superb ce ai spus aici! Alte cuvinte nici nu gasesc pentru a-mi exprima incantarea.
maria
luni, 25 aprilie 2016
Versuri frumoase cu multa incarcatura emotionala.
deea
luni, 25 aprilie 2016