Când voi fi îmbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor,
O să mă sui într-un pătul
Cu miros bun, adormitor
De grîu încins sub bolți de stuh,
De floarea soarelui uscată,
De praf bătrîn și de văzduh
Pe care-l știu de altădată.
O să mă-ntind printre grămezi,
Fără dorințe, fără gînd
Și nici măcar n-o să visez
Perechi de vorbe-alunecînd.
În dulcele coșciug de boabe
Voi sta zîmbind cu ochii-nchiși
Și o să-mi joace pe pleoape
O rază din acoperiș.
Uimită fără de pricină
Din cînd în cînd o să adorm,
Mă va trezi cîte-o albină
Cu bîzîitul ei enorm.
Curînd miresmele vecine
Mă vor topi în sinea lor,
Voi fi bătrînă, va fi bine
Și nu-mi voi mai dori să mor.
vezi mai multe poezii de: Ana Blandiana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.