Vino, lună, și ne desprinde din somn,
Aruncă-ți în apele noastre năvodul
Și trage-ne-afară,
Deseartă-ne
În insomnia văzduhului! S-ar putea să nu rezistăm,
De-atâta somn plămânii să fi trecut în
bronhii,
Dar,
Cu orice risc, trezește-ne
Și lasă-ne, liberi și singuri, pe mare:
Să înaintăm încet,
Cu infinită prudență,
Pe suprafața lichidă,
Pe arhitectura valurilor mereu în schimbare,
Pe orizontul ca o frânghie întinsă
Între două infernuri,
Cu ochii în ochiul tău înnebunit de speranță
vezi mai multe poezii de: Ana Blandiana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.