Nu trișăm din ticăloșie,
Ci din nepricepere.
Aburiți, nu mai știm
Cine suntem și cum.
În urmă, un șir de părinți necunoscuți,
În față, un șir de fii necunoscuți.
Ce știm? Pe cine cunoaștem?
Ne mișcăm nesiguri:
Facem un pas, apoi încă unul,
Și altul, și-n cele din urmă pornim
Privind nostalgic în direcția opusă...
Dacă ni s-ar răspunde cel puțin la o-ntrebare:
Unde e nordul?
Pe frunte părul ne tremură ușor
În vântul produs
De trecerea timpului.
vezi mai multe poezii de: Ana Blandiana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.