"Pământul, după-atâtea și-atâtea-ncercări,
s-a întrecut pe sine-n a ne făuri…
Dar cam cât să se mai lase și el oare,
nonșalant, călcat de oameni în picioare?
Că ne-asemănăm, suspectă-i vreo eroare,
altfel cum decât din pură întâmplare
odat' cu mândra-i putere creatoare
ne-ar fi dat și-aceste firi distrugătoare?
Dintre-ncercările de-a încropi un zeu,
noi, apogeul, l-am atins prin Dumnezeu,
dintr-o-atavică voință de formare-
a unui lung proces de-autoflagelare."
Un amic ce-ascultase, de sus, zâmbăreț,
pe-ăl de se-arătase atâta de semeț,
replică, găsind, în sfârșit, un epitet:
"Nu știu ce să zic…, însă-mi pari mult prea poet!"
vezi mai multe poezii de: florianruse
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Interesantă expunere a ideilor în versuri.
Mimi E.
vineri, 30 octombrie 2015