ASITAŢILOR SOCIAL
Printre sute de nebune
Tot nebună sunt şi eu,
Că-ncerc să le fac pe toate
Parc-aş fi eu Dumnezeu.
Du-te-n stânga, du-te-n dreapta,
Mai la centru, la mijloc.
Nu-nţeleg ce-atâta grabă.
Mai încet, că nu mai pot.
Vreau o pauză de minte,
Şi de mâini şi de picioare,
Nu mai vreau să fiu cuminte.
Simt că sufletul mă doare.
Câtă lume stă şi paşte...
Fără griji şi fără rost.
Şi nicicând n-ar recunoaşte
Că trăiesc viaţă de prost.
Mai lăsaţi-mă în pace,
Voi ce sunteţi asistaţi.
Nu mai vreau să am a face
Doar cu leneşi şi rataţi.
Anonimă-i viaţa voastră,
Dar vă faceţi auziţi
Când furaţi din munca noastră
Şi votaţi nişte tâmpiţi.
Dar de fapt, nu-i vina voastră,
Ci a celor ce vă ţin.
Voi sunteţi doar o fereastră,
Între mită şi festin.
vezi mai multe poezii de: DANACIOBY
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dureros de realistă poezia ta! Ai prin esenț simțămintelor noastre față de asistații sociali! Bravo!
Ina M.
duminică, 13 noiembrie 2016
Mulţumesc!
DANACIOBY (autor)
vineri, 11 noiembrie 2016
Lecturat cu placere. Sincere aprecieri
Agafia
vineri, 11 noiembrie 2016