Din chindia sângerie
Rozul curge pe arginturi
Și atâta feerie
Strălucește-n patru vânturi.
Care stau pe loc uitate
Pierzând vrerea de mișcare
Și privesc îmbujorate
De la sine peste zare.
E o pace că s-aude
Liniștea cum fulguiește
Lunecările rotunde
În muțenia de pește.
De mi-e frică să pun capăt
Molcomirii c-un pas moale
Căci pricep că n-o să-ncapă
El în tihne ideale.
Doar ascult ca pe-o minune
Timpurile ogoite
Precum tace-o rugăciune
Când nu-i mai ajung cuvinte.
Însă-așa se mai înalță
Înspre ceruri fără zise
Că întregul cer în viață
Îi dă stelele de vise.
Care cad ca puf de îngeri
Adăstării mângâiere
În apusul parcă-n sânge
Și-n tăcere, și-n tăcere.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Foarte frumos,mai ales ultima strofa
stanciu.mihai
luni, 27 iulie 2015
O poezie complexa si sensibila...
felicia
luni, 27 iulie 2015
"Doar ascult ca pe-o minune
Timpurile ogoite
Precum tace-o rugăciune
Când nu-i mai ajung cuvinte."
Mie nu-mi ajung cuvinte sa-mi exprim admiratia!
andreionthepoetry
luni, 27 iulie 2015
Vă mulțumesc din tot sufletul kiko (nu iubesc poreclele, dar n-am ce face). Sper să ne mai bucurăm împreună și în viitor.
bragagiu (autor)
duminică, 26 iulie 2015
Va multumesc la poezia dumneavoastra pentru munca depusa si mai ales pentru traducerile personale.
kiko
duminică, 26 iulie 2015