(Esti felhőkön)
Pe norii înserării creşte iarbă neagră, absoarbe încet lumina şi ne stropeşte
cu aer diamantin feţele transpirate
răsuflare calmă lumea trece planând pe deasupra gheţarilor
atunci aceştia se topesc de tot
dacă aruncăm în sus pietre nu recad ci transformate în sărut zboară pe mari
aripi calde sus-sus până la sinele nostru
măduva din oase e fosforescentă ca steaua polară
la lumina lor zărim apa şi pâinea care s-au ascuns
în palmele noastre
ce-i adevărul întreb zidurile
la care ele dispar şi sub stele vă grupaţi cu toţii în jurul meu
pleoapa e de sticlă de mătase mângâie când o închidem dar
vedem şi aşa
în vis aloe înfloreşte în fiecare secundă
dormim cu iubita necunoscută ea e cea care ne atenţionează alintător când pătura a
alunecat încet de pe noi.
Toamna anului 1924
vezi mai multe poezii de: Attila József
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Autorul poeziei nu este Ady Endre, ci József Attila.
haver
vineri, 25 octombrie 2019