(Erősödik)
Merele de la privirea mea se-nroşesc, se rotunjesc,
băieţii, fetele se tăvălesc în lanul de grâu ce-ajunge la genunchi.
Eu stau pe ramul copacului înalt, îmi bălăngănesc picioarele,
râsul lor îmi răsuceşte buclele.
Însă fetele n-au habar, nici nu ştiu cât de mult le îndrăgesc.
Altfel ar veni fugind, multe sute s-ar strânge aici în jurul meu,
iar eu cu două braţe le-aş răsfira în plete frunze verzi,
mai întâi sărutate-n grabă toate şi pe o parte şi pe alta.
Ramul de sub mine se întăreşte, mă întăresc şi eu în lume,
pe spinarea unui cerb cu corn rămuros va sosi cândva o fată goală.
A pornit când mi-am deschis ochii la sânul mamei,
deja de douăzeci şi unu de ani
a părăsit pădurea pentru a mă-ntâlni.
aprilie 1925
vezi mai multe poezii de: Attila József
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Autorul poeziei nu este Ady Endre, ci József Attila.
haver
vineri, 25 octombrie 2019