(Holt vidék)
Ape-n aburi, nu se leagă,
papura atârnă bleagă.
În pilotă-i tras înaltul.
Tăceri mari trosnesc pe câmpul
fulguit.
Ceaţă grasă, unsuroasă,
luncă rotundă şi joasă.
Audibil, doar o barcă
se mai clatină pe baltă
singură.
Printre ramuri îngheţate,
vreme aspră codrul naşte.
Trosnitorul ger îşi leagă
ciolănoasa lui mârţoagă
la popas.
Şi-n mijlocul viei prunii.
Paie ude-ascund butucii.
Subţiri, stau în rânduri parii,
buni să sprijine plugarii
la umblat.
Şi sălaşul – peisajul
îi dă ocol. Şi-n clivajul
de var de pe pereţii lui
scobeşte gheara gerului
în joacă.
Uşa cocinii-i deschisă.
Scârţâie, vântul o mişcă.
Poate intră vreun purcel
rătăcit, şi-odat’ cu el
ştiuleţii.
Stau ţăranii-n casa mică.
Unul pune frunze-n pipă.
Ei nici de rugi nu-s ajutaţi.
Pe priciuri stau îngânduraţi
în beznă.
A domnilor este via.
Freamătul pădurii, glia.
A lor balta şi sub gheaţă
pentru ei se ţin în viaţă
peştii-n mâl.
ianuarie 1932
vezi mai multe poezii de: Attila József
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Autorul poeziei nu este Ady Endre, ci József Attila.
haver
vineri, 25 octombrie 2019