Constantin Brankovan are 42 de ani.
Coroana nu-i stă pe cap ci pe masă; la mâna dreaptă
distingi inel de rubin
și sunt atât de triști ochii
de ctitor
în muntele Sinai:
îl vor trece
în rândul sfinților recile iatagane ce-și fierb oțelul
în țarigrad
în mărit țarigrad
pe când pe viață
și pe moarte zoresc cioplitorii-n piatră,
zugravii greci...
1972
vezi mai multe poezii de: Aurel Rău