Aud cineva că strigă
Ajutor cerând ori jale,
Iar eu mă găsesc chiar lângă...
Cad petale, cad petale.
Le simt vocea lor și lipsa,
Zilele sunt mai sărmane
C-a-nceput apocalipsa
Aripioarelor bălane.
Mă tot tem că mă îmbată
O simțire lașă, calpă
Ca spre-o dragoste lăsată
Doar cu urma de la talpă.
Pe când vântul le alungă
De pe iarbă pe asfalturi
Și li-e calea nu prea lungă,
Iar durerea fără haturi.
Ce n-aș da să le ajut eu...
Nu găsesc nici o rețetă
Nici cu vorbele plăcute,
Nici în versuri ce regretă.
Și le-am spus doar:„Surioare,
Asta-i viața, n-ai ce face,
Se trăiește și se moare
Și nimic nu se întoarce.
A fost numai o-nflorire
Prea deschisă și prea simplă,
S-a-ntâmplat o fericire,
Iar acum nu se întâmplă.
Nu e-n voi urât ori ură
Doar s-a rupt în mine-o strună,
Parcă visele-mi căzură
Jos cu stelele-mpreună.”
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu