Cărare - Aurelius Belei
Poezie adăugată de: aelius

    duminică, 13 martie 2022

Au stat la masa lumii
obosiți de neputințe
și au adunat de prin gândurile,
visele și cerurile tuturor
cuvintele cele mai bune,
cu greutatea mai mare ca aurul,
cele mai importante,
și mai pline de lumină cuvinte...
Prietenia, Înțelepciunea, Dragostea...
dar oricât s-au străduit
și oricum au încercat
să le pună laolaltă,
cu toată bunăvoința îngerilor,
ca pe diamante în cununa inimilor,
cuvintele oftau, cădeau în tristețe,
își pierdeau copilăria,
le pălea aroma și sensibilitatea,
își plângeau inocența cu sânge
prin tropăit de arme întunecate,
tulburându-ne cărarea
amar năpădită de buruieni și uitare
ce ne-a dus dintotdeauna
către Pace,
primul cuvânt al luminii și
unicul sanctuar de refugiu al vieții,
acum și al clipelor.



vezi mai multe poezii de: aelius




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Sensibilă și plină, ca luna când ridică oceanele..
Felicitări ! Mi-a plăcut foarte mult!
mirimirela
duminică, 13 martie 2022