Cărarea nopții
La-nceputul nopţii albe, printre frunzele-adormite,
ultima ce-aluneca să dispară jos în vale,
sub o lupă de destin, pe cărări nedefinite,
era umbra grea de somn, din coroanele ovale.
Lunecarea se-nfășoară pe un fir subţire-verde,
ce-n risipă amăgeşte negrului transfigurarea,
prelungire ce în noapte, sub secunde lin se pierde,
umbra-n atmosferă curge, definind nopţii cărarea.
Din imagini conturate, luna cu a nopții vrajă,
amăgeşte-n jos pădurea, pomii parcă-s uriaşi,
unde pe cărarea nopţii, neclintiți ei stau de strajă,
însoțind destinul umbrei, în somnul frunzelor rămași!
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.