(dedicată Cireșului Auriu)
rădăcinile arborilor miros urma pașilor
nu contează cărarea care-mi despică sufletu-n două
să nu uit esența înainte de cină voi muri glorios de câteva ori
aerul cu mâini de iarbă împletește arterele
gândurile ca niște mări roșii ard timpul ce și-a consumat destinul
mai departe de tine
de mine
de noi se-apropie vântul
prin rădăcinile arborilor cânt fără să cunosc
alfabetul clorofilei
stelele supun tăcerii chipurile mumificate
maramele cărnii mai adânc de adânc
ispitesc
dejunul cu gravitație leagă pământul cu dor
drag
fără translator înfricoșătorul drag ne supune pe toți
galopul sângelui întețește depărtarea
papirus al cosmosului trec podul spre mâine în sorburi de litere
stea
cactus de oase
licurici cu felinare de frunze-ntomnate
strălucesc bezna iar și iar
uit periodic pin-ul clipei ce mă scapă din brațe
luna din pahar mă bea cu-sincopate înghițituri
sunt veșnic dator novă polifloră să mestec bine eternitatea
gerul și focul om mai presus de foame
și mister
rădăcinile arborilor nu mă dezic de nici o pulsație a viului
pașilor ce-mi exilează șovăitoare alegeri
le sunt în totul sămânță a ochilor
să miros până la capăt să gust ghearele să-mi agațe de tâmplă
mistuirile toate
să nu-și usuce arborii
rădăcinile vor trebui să înece chipurile ceaiul de seară
și duhul din compost de stele
aceeași limbă răscole prin lama plugului
dragostea
pântecul
în metastaze orgoliul de-a se locui
eu
mă voi pierde cumva
ceea ce nu m-a însetat încă fi-va pin-ul de aur al clipei umanității
nemărginire fără păcat
vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.