scurtă îmi va fi ziua
şi fără capăt noaptea
oricît de orbitoare ar fi lumina
o muzică asurzitoare însoţeşte întunericul
supliciu prin care se deschide
poarta izbăvirii
auzi trecutul cum se repetă în sincope
cum îşi ridică bombat
un piept scobit de îndoială
totul se întîmplă ca pentru ultima oară
la umbra marilor cireşi
în vîrf de deal şi îndreptăţite inimi
vezi ca prin lunetă viaţa
poartă pe genunchi şi glezne tari
duhul
dar ce folos
cînd iarba cu puteri nucleare
se strecoară/ străpunge betonul
în drumul ei spre lumină
creşte viforoasă
bătută de vînturi/ de ploaie
veşnică iarba
lance mîncătoare de carne
grenadă cu capsa-n pămînt
vorbitoare la stele
liberă acoperă ziduri/ smulge macadamul
se înalţă biruitoare peste faptele omului
după ce cade cortina
o dată cu pleoapele tale
sufletul tras cu magnetice braţe
se închide în cazematele norilor
vezi mai multe poezii de: Cassian Maria Spiridon
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.