Castanii respiră aramă
prinşi într-un amurg potolit
înnoadă inserarea cu un capăt de noapte
ascultă lumina
picură în cleştii pămantului
nicicând nu a curs atâta împăcare
în inimi răsfăţate de toamnă
din braţele tale din coapsele mele
creşte chemarea blândă
a verdelui ascuns
ca o lacrimă
peste iarbă şi păsări
mai cuvântă încă păduri incendiate
şi cade a vorbelor dorinţă
răvăşind strâmta odaie
vezi mai multe poezii de: Agafia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.