La umbra unui stejar falnic, desfrunzit,
Se odihnea asudat un călugăr trudit.
Își vorbea în barba rară cu glasul răgușit:
Cu traista pe umăr și cu Duhul Sfânt am fost fericit.
***
În nopţile clare privesc cerul legănând stelele.
Mai degrabă cred că ele se clatină neliniştite,
Se tem de pulberea norilor ce vor să plouă
Cu sângele nefericiţilor sacrificaţi în arenă.
***
Era ideea de frumos ce coboară pe raza lunii.
A înţeles greu că bărbaţii au în sânge infidelitatea firii.
Când greşesc, de nimic şi de nimeni în lume nu le pasă.
Învaţă să priveşti cerul după ploaie, tu - frumoasă.
***
Visul nu poate fi prins, dar poate fi sfărâmat.
Adevărul, greu de demonstrat, a fost marginalizat.
Pașii destinului l-au purtat pe cărări necunoscute,
Lăsând dragostea să urzească faimoase legende.
vezi mai multe poezii de: FloricaGhigeanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.