Ce-ar fi dacă mi-ar creste aripi?
Suave, albe ca doi crini.
Și ele, blânde, m-ar conduce,
In zborul lor, spre înălțimi.
Iar, minunatul cer albastru,
Nevinovat și prețios,
Mi-ar dărui o veșnicie,
Un loc de-odihnă și prinos.
Izvoare murmurând in vaduri,
Câmpii mănoase, aurii,
O primăvară minunată,
O lume fără de stihii.
Eu, stropul neînsemnat de tină,
O adiere de zefir,
Aș fi precum o nestemată,
Un strop de rouă, un potir.
Și-aș curge lin peste țărâna
Cea dătătoare de belșug.
Ducând cu mine tot seninul,
Eliberând, pe robi, din jug.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.