Cântând îşi deschidea poetul
hotarele destinului.
Desprinşi din cântecul-inel,
văzduh şi ape împânziră
suavii zei pe care el
aevea îi isca din liră.
Sfioase nimfele fecioare
îşi ascundeau rotunzii sâni,
cirezi de minotauri
păşeau domol printre salcâmi.
Doar sus în zborul lui frenetic,
lovit de-al fulgerelor vaier,
un zeu pe jumătate sunet
înnebuni deodată-n aer.
Atunci crescu un joc pe care
nimic nu-l mai putea opri (…)
E pace azi. Doi lei albaştri,
vecini, pupilele îmi sunt,
supraveghind până departe
orbita dulcelui pământ.
vezi mai multe poezii de: Cezar Baltag
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.