Ca o regină în hermină,
apare iarna la șosea,
în Cişmigiu plutesc în aer,
frumoşii fulgi de nea
Eu sunt iubita lui acum
și-n parc ne sărutăm
sub crengi albite de zăpadă
de toate noi uităm.
Din sălcii,
ramuri albite de promoroacă
se-pleacă
spre lacul de cleştar.
Luna argintie,
cu mantia-i brodată-n stele,
vegheată de luceafăr,
pământu-l luminează.
Mulate-n rochii negre din catifea,
ciori zgribulite
poposesc croncăninid,
pe altarul de gheaţă al iernii.
Pretutindeni,
zăpada viscolită-n troiene
acoperă discret
păcatele omenirii.
Aduceri aminte mă copleşesc…
inima-mi bate năvalnic,
freamătând de iubire.
Ferestrele-s pictate-n dalbe flori de gheaţă,
focul încălzeşte căminul
şi lumina difuză creează magie…
Împodobit cu globuleţe
şi ghirlande din beteală,
bradul cu cetină de jad
străluceşte-n întuneric.
Asemeni unui covor mătăsos,
întinsă pe podele,
blana ursului polar
mângâie trupurile fremătânde,
cuplate-n dansul frenetic al dragostei…
Privirea ta mă ţintuieşte
licărind în noapte,
gura-ţi însetată-mi soarbe roua vieţii,
atingerea buzelor fierbinţi
mă înfioară…
Cutremurul propagă
iubirea-mpărtăşită
şi-n valuri legănaţi,
trăim a vieţii clipă.
Este iubirea simplă,
în marea ei splendoare,
ce-n clipa procreerii-i
forţa creatoare.
În liniştea deplină
ce-nvăluie chiar zorii
visăm la nemurire,
visăm moştenitorii.
Și iată-n plină toamnă,
de dimineață-n zori
s-a născut o fetiță,
o floare între flori.
vezi mai multe poezii de: miana