În fiecare zi
la ora când soarele apune
devin copac
şi pãrul zburlit de timp mi-l pieptãn
în rãdãcini prelungi
dedaleene
sã scormonesc pãmântul
să le agăţ de moleculele sale
urechile-mi
ca nişte grâne de aur
i le strecor în viscere
sã-i aud cãțelul urlând la firul ierbii
înot cu ochii larg deschişi prin mandalele vremii
şi brațele rebele mi le adun din plasa bãtrânului Damastes
sã-nalț zmeie de lut spre scãri iacobiene
şi cânt cu gura plinã
de sevã şi rãşinã
pompos
viața-n verde.
vezi mai multe poezii de: Lucia Eniu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.