Să se facă repede copilărie,
cât ar bate trei orologii
cu douăsprezece aripi de pegaşi în cetatea norilor,
să se prefacă zăpezile în armăsari de foc.
Copilăria asta e un fluture urcat în fulgerul tânăr,
amestec de primăvară şi lumină între flori.
A fi copil e înger la ureche.
Atunci ce rost mai are orizontul
sau râul cu un singur mal?
Că s-a întâmplat să-mi văd aripile
în oglinda apelor.
Am trecut de toamna cu buzele de mere roşii,
jumătate floare, jumătate grăunte de rouă,
plutesc în armura soarelui.
Se-ntâmplă, că s-a întâmplat
să mă fac fluture de la inimă în jos,
hoinăresc deasupra râului de păpădie
căutându-mi încălţările
pe care le avusesem legate c-un fir de nea.
vezi mai multe poezii de: Camelia Oprita
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.