Un caier de vânt - pe pământ -
cu suflet și-opinci ca de sfânt,
rotindu-se moale,-a suit
în pod țărănesc părăsit.
Fuioare de pleavă și gând
pe grinzi nemureau lunecând,
iar raze din sparte uluci
jucau ca prin vis de năluci.
Miroase-a baladă, a grâu
și-a coamă de cal fără frâu,
a fânuri și-a floare de tei,
a lume ascunsă de zmei.
Răzbate un glas de bunici,
cu ochi minunați de arici:
,,Copile, te du, că-i târziu,
iar drumul e lung și pustiu!''...
Rotindu-se moale-a plecat
din pod țărănesc și din sat,
cu tălpile goale, de sfânt,
un caier de vânt - în pământ.
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.