Cling, Cling, Cling!
- Cine vine pe coline?
- Noi suntem, cinstit găzdaş!
Căutăm un copilaş.
- Dar ce-aduceţi voi ca dar?
- Trei ieduţi...Trei ieduţi şi-un miel sugar...
cling, cling, cling!
Boc, boc, boc!
- Cine-adastă la fereastră?
- Noi suntem, iubit găzdaş!
Căutăm un copilaş.
- Şi ce dar o să-L mângâie?
- Aur scump... Aur, smirnă şi tămâie...
boc, bob, boc!
Bum, bum, bum!
- Cine bate ca-n cetate?
- Noi suntem, bătrân găzdaş.
Căutăm un copilaş.
Dar ce-aduceţi ca prinos?
- Săbii lungi...săbii lungi cu vârf tăios!
OSANA!
- Cine cântă-n noaptea sfântă?
- Noi, cei mici, cu fluieraş,
căutând un copilaş...
- Dar ce daruri I-aţi adus?
Tot ce avem...tot ce avem e-al Lui ISUS!...
OSANA!...
AMIN
vezi mai multe poezii de: Costache Ioanid