Nimic mai milostiv decât lauda Domnului
de teama greșelii devenită păcat
ce-mi scormone sufletul
cu sulițe de sticlă,
de somnul mi-l face coșmar
și mă trezesc speriat.
Cum altfel se poate ieși
din ghearele transpirației reci
decât prin împăcarea cu sine
și pace lăuntrică.
Înceară să mă vindece uitarea,
liniștea-mi urcă pe scări în memorie
cu rugăciuni nesfârșit vestitoare.
vezi mai multe poezii de: flavius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.