Aş putea spune că nu mai sunt liber
de când te-am cunoscut, dulce iubire?
Desigur, însă nu e mulţumire
mai mare ca atunci când sunt cu tine.
De ce m-aş tot feri sau m-aş ascunde?
E vreo ruşine să mă pierd în cântec?
Eu cred că numai pe cel fără suflet
nu-l macină minciunile profunde!
Cu cine să mă lupt? Şi de ce oare?
Visez să zbor, să plâng de fericire
şi să privesc spre stele cu uimire
sau poate chiar să tac în înserare.
Dar uit de cer, de rădăcini, de mine...
Şi pentru ce? Doar ca să fiu cu tine!
vezi mai multe poezii de: Vasile Toma
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.