Cuvinte tălmăcite - sorina
Poezie adăugată de: sorina

    joi, 10 iunie 2021

Cuvinte tălmăcite

Se rostogolesc boabe de cafea,
apoi, miroase-a Krönung
cu-arome de exil,
iar visul nopţii mele se-ndreaptă spre o stea,
tăcut, în destrămare, misterios, subtil.

Refac înşiruiri de chipuri şi culori,
cuvinte şi expresii ce parcă-au fost rostite,
copii cuminţi ce scriu părinţilor scrisori,
cuvinte peste care se scurg gânduri şoptite.

Miroase a cafea în miez de noapte-albastră,
se-adună-n două ceşti aroma ei fierbinte
şi curg ca o poveste în poezia noastră,
prin versurile acestea, cuvinte tălmăcite.



vezi mai multe poezii de: sorina




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.