De unde vii înfrigurată iarnă
Cu neaua ta şi viscolele tale?
Cum îţi arăţi, de peste culmi, mustaţa
Înmărmuresc şi păsări şi izvoare.
Parcă o vrajă a tăcerii se întinde
Sub mantia-ţi de zeitate dalbă
Cu flori de gheaţă magic dăltuite
În fulgi purtaţi la gâtul tău ca salbă.
Ne ştim de-atâta vreme şi azi încă
Mă tot uimeşti cu farmece aduse
De pe la nordul veşnicelor gheţuri,
Îmi spui mereu poveşti ce n-au fost spuse.
Şi te ascult, cuminte, lângă sobă
Cum cânţi cu şuiere de vânt pe coastă
Şi aţipesc din când în când... de tihna
Ce-o-ngheaţă gerul tău în graba noastră.
vezi mai multe poezii de: Dan Lazarescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.