Anii curg de parcă-s ceasuri
Din pocal de timp grăbit
Și le ia dintr-o suflare,
Tinerețea ce-a murit.
Din an în an ni-i amintim
Pe-ai noștri oropsiți părinți,
Bătrâni sărmani, ce stau la geam,
Cu ochii arși de rugămiți.
Și au umplut parcă fântâni
Cu un potop de veșnic plâns,
Prin pleoapele făcute scrum,
De focul dorului ascuns.
În ochi le pâlpâie-o lumină
Ce-n asfințit veghează prinsă,
Cătând odorul ce nu vine,
S-aprindă inima lor stinsă.
Pe crengi uscate, tremurânde
Demult zăpada s-așternut,
Și-n depărtări se-aud colinde,
Într-un decor de-amar cernut.
Abia mai pot să-ntrezărească
Vagi sluete care vin,
Și se opresc în pragul casei,
Să-ngâne un colind creștin
Dar parcă raiul se coboară
Când al lui glas îl deslușesc
Și pentru-a câta oară, iarăși?
În ochi, blând lacrimi le-nfloresc.
vezi mai multe poezii de: Irimescu Daniel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Foarte interesantă creația ta...meditativă
alice
miercuri, 30 noiembrie 2016
O poezie pe care am citit-o cu drag
MONA
marți, 29 noiembrie 2016