- Omagiu Mihai Eminescu -
Din iarnă se răstoarnă povești cu diamante
căldura lor de ceară topește alba fire
și-mbracă sărăcia iernoaselor amante
în dârdâieli crocante, lovite de iubire
Mai scârțâie o umbră, mai unduiește-o soartă
în străluciri flămânde ningând poetul singur
cu buze de-ntuneric trezește lumea moartă
copacii sug lumina și-n ramuri goale gângur
Din anotimpu’-acesta se-ndoaie-o floare-albastră
din ceruri, fostă stea, se naște pe pământ
devine - prea iubita poemă - briza noastră
cuvânt al nemuririi, eternul legământ
Cu ochi de întuneric, cu suflet de lumină,
zâmbește și se roagă în versuri cu tumult
în mâinile-i destinul e flacăra divină
ce se întâmplă azi, ce-a fost și e „demult”
Plăpânda-nfățișare, virila-i tresărire
ne albăstrește lumea visată și dorită
își împlinește harul, se-ntoarce-n-nemurire
romantica lumină - zărim pe cer – fugită
Noi ne rugăm la stele, le numărăm cu ochii,
în versurile sale trăim și tremurăm,
din bezna infinită nu deslușim deochii
ci strălucirea sfântă ce-n minte murmurăm
(poezia pe care mamai meu a ascultat-o cu drag, înainte să fie ucisă!)
vezi mai multe poezii de: Ella
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.