Îmi trec prin gând doar amintiri
Și-n suflet mi se stoarce dorul,
Gândindu-mă la povestiri...
Și cum ardea acas' cuptorul.
Gândindu-mă la ei cu drag,
La mâinile cu greu trudite,
Și la mirosul ca de fag...
La zâmbetele lor vădite.
Mi-e dor, mi-e dor și mă apasă,
Pe inimă se-aștern doar frici,
Căci nu mai știu ce-o fi acasă...
În casa sfântă... la bunici.
Mă simt cu totul înconjurat
De dor, emoție, vreme lungă...
Și gândul mi-e amenițat
Căci moartea la ei o s-ajungă.
Dă, Doamne, din puterea Ta,
Și când mă voi întoarce-acasă,
Ca să mă poată-ntâmpina
Și să mai stau cu ei la masă.
Vreme, nu mai alerga,
Fiindcă nu ești fugărită,
Mai ia un sfert din viața mea
Și fă-mi dorința-ndeplinită!
Căci pentru mine-i o smerenie
Să-i prețuiesc în infinit…
Pe-aceia, care cu sfințenie
Mă iubesc necontenit!
Și parcă îi aud mereu
Și parcă lacrămi curg pe față,
De dorul lor, de dorul meu…
Se stinge viață lângă viață!
- 17 noiembrie 2018 -
vezi mai multe poezii de: Claudiu Românu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.