Undeva, cândva, într-o lume mai bună
Trăiam fericit și pluteam în Lumină
Nu simțeam că în jur norii negri se-adună
Și voi fi aruncat într-o lume străină.
Dar soarta e crudă, nu te-ntreabă ce-ți place
Dacă vrei să trăiești în văzduh sau mizerie
Căci ea toate le face și apoi le desface
Și te-mpinge din cer înapoi în materie.
Că așa-i de când lumea, noi suntem văpăi
Fără milă alungate din tărâmul cel sfânt
Ne închidem în trupuri, devenim buni sau răi
Și-amintirea ne-o pierdem când venim pe Pământ.
Însă-n mine, ascuns, mai există un dor
Ce mă-mpinge să merg înainte mereu
Și îl simt neîncetat, de mi-e greu sau ușor
Este dorul de casă și de Dumnezeu.
Iar o voce în suflet îmi șoptește plăcut
Că deși pe Pământ nimeni nu-i fără vină
Dacă pot să iubesc, să fiu bun, să ajut,
Voi ajunge într-o zi să mă-ntorc în Lumină.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.