Mă legănam în visul ce nimeni nu-l mai știe,
E visul când în leagăn pluteam pe fericiri,
Visam că sunt alături de cei născuți să fie
Pe lume cercetașii de crâncene-amăgiri!
Tu vii la noi cu picătura
Ce face lacul să tresară,
Sau supărată în trăsura,
Unui Ilie ce-nfioară!...
O,Doamne toamna asta cu cât e mai frumoasă
Ca toate celelalte de dinaintea ei,
Cu-atât mai multe vise mă prind ca ntr-o mătasă
Și doru-mi taie-n suflet păianjen de alei.
Din mare născute,din ceruri albastre,
Divine,eterice,fierbinți,
Aduceți fiorul iubirii din astre,
Și-n inimi berbante-l topiți.
De-atâtea nopți aud cum urlă,
Un câine lup în capul meu,
Cu el strămoșii mei s-adună,
De urlă toți ,aud doar eu.
Bogată și rece ba trufașă chiar...
S-a-ntors iarăși toamna gonind al său car.
Și cal îi e vântul,un rece blestem
Stejarii,chiar nucii se-nclină solemn...
E tăcere sus în ceruri,
Și pe dealuri doar o boare.
Pe văi ceața-i lungi fuioare,
Apele șoptesc pe cale
Gânduri de noapte
Piroga lunii împunge nori subțiri,
Luceafăru-i aprobă gestul in vii sclipiri,
Viziune montană
Pe valea de munte ,concavă
De forța din nourii grei,
Ghicit-am deasupra ,în slavă
Rusaliile
În seara asta luna plină,
Își joacă cartea de mister,
Din întuneric și lumină,