E nefiresc de liniște în noi,
Chiar dacă universu-ar vrea să strige,
Cu ploaia lui de raze, care frige,
Cuvinte reci se-adună-n mușuroi.
E nefiresc să fim ca doi străini:
Eu, la un pol de crudă-nsingurare,
Tu, răsăritul sobru, ce mă doare,
Un paradox de roze-ntre ciulini.
Se sparg intens tăceri de catifea,
Oftează cu-al lor glas rănite gânduri,
Făcând să plângă și aceste rânduri,
Pe foaia de sub ceașca de cafea.
Și încă-un lucru este nefiresc:
Să stau cu poza ta strivită-n palmă,
Fără să știu că, doar privind-o, calmă,
Lent, mă scufund și clipe otrăvesc…
vezi mai multe poezii de: Camelia Ardelean
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc, dragii mei: Florin, Nelu, Qwerty, Traian, Mihaela, Mirela! Vă îmbrățișez cu sufletul pe toți!
PS: Nelu, comentariul tău este nefiresc de... original! :-)) Merci encore!
Camelia Ardelean (autor)
luni, 11 ianuarie 2016
Aşa de lin curg versurile tale, şi exprimă cu putere o sensibilitate plăcută!
mirela
duminică, 10 ianuarie 2016
succes! imi place felul in care scrieti.
mihaela.sandu
duminică, 10 ianuarie 2016
Dupa parerea mea o poezie superba!!
traian
sâmbătă, 09 ianuarie 2016
Demna de un site de poezie frumos cum este acesta!
qwerty
sâmbătă, 09 ianuarie 2016
E nefiresc de bună această poezie, dar e firească pentru talentul tău! Felicitări Camelia!
Nelu Preda
sâmbătă, 09 ianuarie 2016
Stapanesti impecabil poezia Camelia,
Toata stima
florin_zz
sâmbătă, 09 ianuarie 2016