Semănăm cu toamna –n rădăcini
Și ne rămân doar blânzii mărăcini
Atârnați de gânduri cu rugină...
Ne mirăm că la moarte se-nchină
Florile bucuriei… am trăi
Nostalgia verii și ne-am căi !
Prindem frunze de pleoapele roșii
Când babele strâng în țipete moșii
Pe lângă casele –n valuri de fum…
Și nu mai este nimeni pe drum!
Ne curg lacrimi de ciudă c-a fost
Fericirea verii trecute cu rost.
Acum ne-nfingem în dimineți
La ferestre și urcăm pe pereți
Speranțe că la amiază zgârcitul
Ne va surghiuni urâtul…
E prea devreme să ne fi uitat
Prea puternicul soare... Ciudat!
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc, domnule Lican! Vă mai aștept, cu drag!
Ina M. (autor)
luni, 29 octombrie 2018