Pe o frunză veștejită
O furnică stă, ezită
Să continue să ducă
Coaja spartă de la nucă.
Un picior rămas blocat
De la tras, împins, urcat,
Nu mai vrea să o asculte
Și ar vrea să- i spună multe...
Câte greutăți, furnică
Vrei să duci fără de frică
Că vei obosi vreodată...
Hărnicuță, minunată?
Doar o clipă se- odihnește,
N- are timp de spus poveste
Căci acasă o așteaptă
Cinci copii și casa spartă...
Vrea să- nfunde în spărtură
Coaja cea de nucă dură
Să nu- i mai plouă în casă,
Doar să strângă pe- a ei masă
De mâncare căci e greu
Fără greier ce mereu
E plecat să cânte- n strune
Prin vecinele cătune...
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.