Elogiu ființei iubite
Iubită ființă ai candorea
Petalelor în flori de Mai,
Ai zâmbetul cu strălucirea
Luminii sfinte-n colț de rai.
Iubită ființă ești fiorul
Născut în nopți albe cerești,
Ești voluptatea, ești tumultul,
Ești răul ce ți-l mai dorești.
Am spaime multe, par mici vrăji,
Hrănesc pofta cu suspine,
Nu rar se adună-n mine griji...
Că vremea noastră nu mai vine.
Dar este vremea, a savura
Puținul ce a mai rămas,
An după an simțim povara
Și tremurul sfios în glas.
Nu-i bai și nu ne este teamă,
Mai trece-un timp și anii nu-s,
Refacem clipele pierdute
Și pașii ce nu i-am parcurs.
Vin anii înlănțuiți la pas,
Cu patimi strânse-n fire,
Să luăm iubito, ce-a rămas
Din darul așteptat, iubire!
Și-n ani grei cu saci povară,
Cu pasul lent, dar capul sus,
Vom colinda, cu chip de ceară,
Prin vămi... în pacea lui Iisus.
Autor: Gabriel Stănciulescu
vezi mai multe poezii de: Gabriel Stanciulescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.