Spargeți geamurile și zburați Pur și
simplu mă sufoc în viața asta Viitorul
mă pândește de pretutindeni Nu călcați
cadavrul timpului Este o aparență dure
roasă Un deșert gratuit deșertul tău de ca
tifea Cuvinte de nisip îți murmură sub tăl
pile însângerate Cu fiecare pas răstignești
o tăcere Însă privește-n oglindă cu mânie
Ecoul lacrimilor te vor prăvăli în ultimul
cuvânt din lume Rana următoare este
pseudonimul lui Dumnezeu
Ave
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
vezi mai multe poezii de: Costel Zgan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Eu nu sparg geamurile...Am învăţat să le deschid şi zbor...Din când în când!Frumoasă poezie! Frumos mesaj! Mulţumesc! :))
Ina M.
sâmbătă, 02 iulie 2016
numai titlul e insasi poezie!
nadira
duminică, 26 iunie 2016