"Pe-atunci când încă hoinăream
prin lumea ei de ceață,
că de abia mai bântuiam
prin propria mea viață,
pare-se-a fost ceva marcant,
detonat întâmplător,
un nu-știu-ce-așa percutant,
că fantomele-mi tot mor."
Etern când cați, parc-având ce,
eu-ți, oricât recurent,
îmbătat cu apă rece,
va bate-n evanescent.
Pot trece ani, pot trece vieți
(ce nu fac oamenii beți?),
chiar de-ți bagi karma în sperieți,
visând cai verzi pe pereți.
Cam asta-ți vine când privești
pe vreunu-n ce se-agăță.
Ce acrobat trist! mai gândești,
precum firu-i de ață…
vezi mai multe poezii de: florianruse
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.